În perioada examinată audiovizualul era monopol de stat, programele sale erau supravegheate cu stricteţe maximă, mesajele televizate erau supuse unei cenzuri dure, fiindcă, în fond, mediile electronice au fost şi rămân instrumentul favorit al propagandei, cu atât mai mult al propagandei totalitare. Or, într-o societate totalitară, cu un audiovizual de stat, nu poate fi vorba despre respectarea drepturilor caracteristice unei societăţi democratice – dreptul de informare şi cel de liberă exprimare, a principiilor independenţei editoriale, a pluralismului conţinuturilor, imparţialităţii, echidistanţei, obiectivităţii.