
În ultimi 75 ani, ihtiofauna Mării Negre a suferit modificări majore, atât în structura calitativă şi cantitativă, cât şi în comportamentul diferitelor specii, fiind consecinţe ale activităţilor antropogenice, direct prin presiunea de pescuit şi indirect prin deteriorarea condiţiilor de mediu, în special în partea de vest a mării. Ihtiofauna demersală care populează platoul continental aflat în zona de competenţă a României, la Marea Neagră, reprezintă în ultimi 10 ani, segmentul cel mai important al potenţialului pescăresc regional sub aspectul interesului comercial, a cererii pe piaţa internă şi internaţională. Un deosebit interes îl prezinta speciile demersale Scophthalmus maximus (calcan), Platichthys flesus luscus (cambula), Huso huso (morun), Acipenser gueldenstaedti (nisetru), Acipenser stellatus (pastruga), Gobiidae (guvizi) Mullidae (barbun) şi două specii de moluste, respectiv rapana, un melc marin aparținând familiei Muricidae (clasa Gastropoda, încrengătura Mollusca) și o specie de moluscă bivalva midii aparținînd familiei Mytilidae (clasa Bivalvia, încrengătura Mollusca). Prezența lucrarea prezintă starea actuală a ihtiofaunei demersale din zona litoralului românesc al Mării Negre, precum şi evoluţia în timp a principalelor specii de peşti și moluște. Totodată lucrarea reflectă rezultatele pescuitului românesc, obținut în sectorul litoralului românesc, în perioada 1950-2023. S-a urmărit în principal cunoaşterea ihtiofaunei demersale ce populeaza litoralul românesc și a dinamicii capturilor la principalele specii demersale, în conditiile hidroclimatice specifice perioadei analizate.
Black sea
Black sea
| selected citations These citations are derived from selected sources. This is an alternative to the "Influence" indicator, which also reflects the overall/total impact of an article in the research community at large, based on the underlying citation network (diachronically). | 0 | |
| popularity This indicator reflects the "current" impact/attention (the "hype") of an article in the research community at large, based on the underlying citation network. | Average | |
| influence This indicator reflects the overall/total impact of an article in the research community at large, based on the underlying citation network (diachronically). | Average | |
| impulse This indicator reflects the initial momentum of an article directly after its publication, based on the underlying citation network. | Average |
