
Amploarea si diversitatea problemelor cu care se confrunta lumea contemporana, intre care pot fi mentionate cresterile demografice si problemele alimentatiei, indeosebi in tarile in curs de dezvoltare, artificializarea exagerata a vietii, utilizarea excesiva a resurselor naturale si degradarea acestora, consumurile energetice ridicate pentru sustinerea dezvoltarii economice, inclusiv a agriculturii, si poluarea mediului au declansat reactii repetate si tot mai alarmante din partea comunitatii internationale.Problemele energetice sunt una dintre temele care ocupa un loc central intre preocuparile si framantarile prezentului, acestea devenind importante in actualitatea discutiile internationale odata cu declansarea crizei energetice din anii `70 ai sec. XX, cand, intr-un interval scurt de timp, preturile petrolului pe piata internationala au crescut foarte mult, din dorinta statelor producatoare de petrol de a beneficia mai mult de aceasta resursa care in mod inevitabil se va epuiza in timp. Momentul a fost bine folosit de aceste state, dar actiunea a declansat o criza economica la nivel global, a creat neliniste si incertitudine si a aratat cat de dependente sunt economiile nationale de sursele de combustibili fosili si cat de vulnerabile sunt sub aspect energetic(...).
5 MATHEMATICS. NATURAL SCIENCES, 502/504 Environmental science. Conservation of natural resources. Threats to the environment and protection against them
5 MATHEMATICS. NATURAL SCIENCES, 502/504 Environmental science. Conservation of natural resources. Threats to the environment and protection against them
| selected citations These citations are derived from selected sources. This is an alternative to the "Influence" indicator, which also reflects the overall/total impact of an article in the research community at large, based on the underlying citation network (diachronically). | 0 | |
| popularity This indicator reflects the "current" impact/attention (the "hype") of an article in the research community at large, based on the underlying citation network. | Average | |
| influence This indicator reflects the overall/total impact of an article in the research community at large, based on the underlying citation network (diachronically). | Average | |
| impulse This indicator reflects the initial momentum of an article directly after its publication, based on the underlying citation network. | Average |
