Lucrarea analizează relația dintre Inteligența Artificială (Artificial Intelligence – AI) și Știința Conștiinței (Science of Consciousness – SCI) din perspectiva istoriei tehnicii. Argumentul central este că evoluția civilizației tehnice moderne a fost caracterizată de o dezvoltare accelerată a tehnicilor exterioare, concomitent cu marginalizarea tehnicilor interioare ale conștiinței care, istoric, au constituit surse ale creativității, cunoașterii și inovării. Pornind de la contribuțiile lui Mircea Eliade, Mihai Drăgănescu și Otto Scharmer, precum și de la tradițiile contemplative orientale și occidentale, lucrarea propune o interpretare extinsă a istoriei tehnicii, în care tehnologiile conștiinței sunt considerate parte integrantă a patrimoniului tehnic al umanității. În acest context, conceptul de Ortotehnologie și perspectiva Societății Conștiinței sunt analizate ca posibile cadre de reunificare epistemică între AI și SCI.