Bolile infecţioase au urmărit dezvoltarea omului încă din cele mai fragede timpuri, deseori influenţând-o în mod esenţial. Considerate ca o „specie“ pe cale de dispariţie în a doua jumătate a secolului al XX-lea, acestea continuă să constituie o ameninţare considerabilă asupra sănătăţii individuale sau a celei publice. Perfecţionarea tehnicilor de diagnostic, schimbările climatice, creşterea mobilităţii populaţiei, scăderea acoperii vaccinale sunt doar câţiva factori care au contribuit în ultimii ani la apariţia şi răspândirea rapidă unor noi agenţi patogeni sau a reapariţiei unor boli considerate de acum istorice. Majoritatea acestor agenţi infecţioşi (Zika, Ebola, Chikungunya, MERS, SARS, noile virusuri gripale), pentru care există puţine resurse terapeutice, au stat la baza unor izbucniri epidemice cu caracter regional sau global, ce au generat îngrijorarea comunităţii medicale, deseori panică la nivelul populaţiei şi pierderi economice semnificative. Comunitatea internaţională şi medicală s-a mobilizat şi implicat din punct de vedere financiar, logistic, uneori cu sacrificiul propriei vieţi în combaterea acestor noi ameninţări. Înţelegerea rapidă a procesului epidemiologic, a patogeniei, dezvoltarea metodelor de diagnostic şi prevenţie au contribuit în multe cazuri la limitarea răspândirii bolilor emergente şi constituie baza pentru combaterea lor în viitor.