Credința dominantă încă în materie de evoluționism este că neodarwinismul reprezintă cea mai bună explicație evoluționistă, întrucît o conține pe cea darwiniană, ameliorată prin ajustări și adaosuri furnizate de cercetarea științifică în desfășurare, asiduă, obiectivă și străină de vreo ideologie. În fapt, pe parcursul istoriei sale, neodarwinismul a eșuat în menținerea unei linii de gîndire clare și orientate de fapte. A devenit limpede că, urmîndu-i paradigma originară, nu se putea rezolva problema evoluției; astfel că, pe parcursul ultimei jumătăți a secolului trecut, s-au manifestat încercări de ameliorare a neodarwinismului, fără succesele scontate. Eșecul se explică prin una din tarele curentului: respingerea categorică și arogantă a poziției lamarckiene în chestiunea evoluției. Or, cercetările din deceniile recente și deducțiile logice pornite din observarea a ceea ce Natura produce impun revizuirea paradigmelor și anularea forței vreunei dogme. Cîștigul ar fi al științei și al cunoașterii umane.