Obiectiv. Evaluarea anamnestică, clinică şi paraclinică a principalilor factori predictivi pentru apariţia WR la vârstă mică. Metodă. Au fost incluşi în studiu 387 de copii internaţi pentru prezenţa de wheezing şi tuse, aplicându-se o schemă complexă de explorare pentru depistarea factorilor de risc ai wheezing-ului recurent şi conturarea diagnosticului. Rezultate. Principalii factori de risc pentru wheezing-ul recurent identifi caţi în studiu, în ordinea frecvenţei, au fost: sexul masculin (65,37%), vârsta mică la debut (62,27% sub 2 ani), mediul urban (56,04%), debutul simptomatologiei în perioada de iarnă (48,32%), infecţiile respiratorii frecvente (39,01%), alimentaţia artifi cială (37,08%), fumatul pasiv (25,58%), manifestările alergice asociate (17,05%), atopia familială (16,53%), sensibilizarea alergică (11,11%). Concluzii. Diagnosticul de wheezing recurent postbroşiolitic neînsoţit de atopie familială sau personală a fost cel mai frecvent, istoricul fi ind dominat de infecţia virală la vârsta de sugar şi expunerea la fum de ţigară. Sexul masculin a fost dominant ca frecvenţă la toate grupele de vârstă. Ancheta alergologică familială pozitivă şi manifestările alergice asociate cu wheezing-ul recurent dovedesc existenţa debutului precoce al alergiei respiratorii. Prezenţa wheezing-ului recurent impune o dispensarizare specială, mai ales la cei atopici, datorită riscului crescut de infl amaţie cronică alergică în căile respiratorii.